2 minute de citit

Cioloş: PE şi-a însuşit principiile generale ale propunerii CE cu privire la reforma PAC

Parlamentul European (PE) şi-a însuşit principiile generale ale propunerii legislative a Comisiei Europene (CE), în special în legatură cu plafonarea plăţilor directe, ‘înverzirea’ a 30% din plăţile directe şi condiţionarea lor de folosirea unor practici agricole durabile sau de o politică de dezvoltare rurală mai adaptată diversităţii provocărilor pe plan local, a declarat comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, după votul de miercuri din plenul PE asupra reformei Politicii Agricole Comune (PAC).

Potrivit comisarului, votul de miercuri al PE reprezintă „un important pas înainte” în procesul de reformă a PAC, iar odată cu aplicarea codeciziei, Parlamentul a reuşit să furnizeze „o poziţie de negociere solidă”, într-un termen scurt.
„Imediat ce Consiliul de Miniştri îşi va defini o abordare comună, vom putea demara faza finală a negocierilor pentru o PAC mai echitabilă, mai verde, mai reactivă la semnalele pieţei şi mai deschisă faţă de diversitatea modelelor de agricultura din diferite zone ale Europei, aşa cum şi-au dorit-o cetăţenii europeni care s-au exprimat în cadrul dezbaterii publice lansate acum 3 ani de CE”, a afirmat Dacian Cioloş.

Oficialul european a precizat că legislativul comunitar şi-a însuşit principiile generale ale propunerii legislative a CE, „în special în legătură cu plafonarea plăţilor directe, ‘înverzirea’ a 30% din plăţile directe şi condiţionarea lor de folosirea unor practici agricole durabile sau o politică de dezvoltare rurală mai adaptată diversităţii provocărilor pe plan local”.

Cisteste si...

bolojan pleaca

A căzut Guvernul Bolojan!

Guvernul Bolojan a căzut cu 281 de voturi pentru. Moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR la adresa Executivului […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×