Negocierile tripartite (Parlamentul European – Consiliul de miniştri ai UE – Comisia Europeană, n.r.) pe subiectul Politicii Agricole Comune (PAC) vor demara în luna aprilie şi s-ar putea încheia, cel târziu în luna iulie, cu ultimele ajustări, a declarat Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură.
„În ceea ce priveşte Politica Agricolă Comună, elementul important este că se intră în faza finală de discuţii. Acum şi Parlamentul European şi Consiliul de Miniştri au poziţii de negociere pornind de la propunerea legislativă a Comisiei Europene. De la începutul lunii aprilie o să intrăm în negocieri tripartite pentru a ajunge la un acord politic pe conţinutul reformei. Sper ca la sfârşitul lunii iunie sau în iulie, anul acesta, să se încheie aceste negocieri. Deci, în lunile următoare vor avea loc ultimele ajustări”, a menţionat Cioloş, prezent la deschiderea oficială a expoziţiei ‘Dunărea – Fluviu European’ de la Parlamentul European.
Săptămâna trecută, 25 dintre statele Uniunii Europene (UE) au ajuns la un acord asupra reformei PAC, dar numai la nivelul Consiliului de miniştri ai Uniunii Europene. Acordul a fost adoptat de majoritatea statelor membre, cu excepţia Sloveniei şi Slovaciei.
Bugetul alocat PAC pentru următorii şapte ani (2014-2020) a fost diminuat cu 12%, până la suma de 373,2 miliarde euro, dar agricultura rămâne principalul capitol de cheltuieli al UE, cu 38% din bugetul total. sursa: Agerpres





