Cele mai dezvoltate 20 de economii ale lumii au ajuns, la Paris, la un acord „istoric” asupra planului de acţiuni în lupta împotriva volatilităţii preţurilor la produsele agricole, a declarat, citat de AFP, ministrul francez al agriculturii, Bruno Le Maire, a cărui ţară prezidează G20.
„Acord istoric”
„Este o zi mare. Am ajuns la un acord istoric”, şi-a exprimat satisfacţia demnitarul francez, la finalul reuniunii G20 pe probleme de agricultură, primul de acest gen. „Este un tur de forţă pentru comunitatea internaţională”, a adăugat Le Maire, după care a precizat că acordul conţine „măsuri concrete”, nu doar „declaraţii de principiu”.
Franţa a propus un plan de acţiune bazat pe cinci „piloni”: reinvestiţiile în agricultură pentru „a se produce mai mult şi mai bine”, creşterea transparenţei pieţelor, ameliorarea coordonării la nivel internaţional pentru a preveni şi gestiona crizele şi regularizarea pieţei derivatelor din materii prime agricole.
Decizii şi subiecte evitate
Miniştrii au decis astfel majorarea producţiei agricole mondiale, căutând, de exemplu, ameliorarea productivităţii în ce priveşte grâul, se arată în textul acestui acord, prudent, totuşi, în legătură cu subiectele cele mai controversate.
Multe organizaţii nonguvernamentale, dar şi FAO, sunt de părere că un subiect sensibil a fost evitat în conţinutul acestui acord, şi anume problema biocarburanţilor (etanol şi biodiesel), consideraţi adeseori ca fiind un factor al majorării preţurilor la anumite produse agricole, cum ar fi porumbul şi trestia de zahăr. Referitor la acest aspect, ministrul Le Maire a apreciat că „subiectul este insuficient analizat” şi nu s-a dorit „o multiplicare a subiectelor de confruntare”.
Cioloş: „acord istoric, chiar dacă – minimal”
Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, a salutat acordul semnat de miniştrii agriculturii din G20 privind lupta împotriva volatilităţii preţurilor la produsele agricole, considerându-l totuşi insuficient în anumite puncte, scrie Agerpres.
„Se poate vorbi de un acord istoric, chiar dacă este minimal, deoarece pentru prima dată miniştrii agriculturiii din G20 s-au aşezat în jurul mesei”, afirmat Cioloş.
„Avem un document, avem o monitorizare a angajamentelor, iar viitoarele preşedinţii ale G20 vor fi mai mult sau mai puţin obligate să urmeze ceea ce s-a decis astăzi”, a adăugat comisarul român.
Totuşi, „aştept un angajament mai mare din partea statelor membre, în special asupra chestiunii comerţului, interdicţiilor la export şi dezvoltării”, a mai afirmat el.
Chestionat în legătură cu stocurile de produse agricole, un element central al luptei împotriva volatilităţii preţurilor la alimente, el a apreciat că „faptul că s-a ajuns la un acord asupra unei metodologii şi asupra colectării de date pe baza unei metodologii comune, reprezintă deja un avans enorm”.
În ciuda reticenţelor Indiei şi Chinei de a divulga informaţii asupra stocurilor lor, considerate drept strategice, s-a ajuns la un acord pentru a pune la punct un sistem de informaţii asupra pieţelor, denumit AMIS.
Organizaţiile nonguvernamentale şi analiştii se îndoiesc totuşi de dispoziţia acestor două ţări de a comunica astfel de informaţii, din moment ce nu există nimic care să le oblige.





