2 minute de citit

Chinezii sunt tot mai interesaţi de investiţii în zootehnia românească

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, s-a întâlnit pe 12 februarie 2014, la sediul MADR, cu HUO Yuzhen, Ambasadoarea Republicii Populare China în România, pentru a discuta aspecte privind colaborarea româno-chineză în domeniul agriculturii. 

„Este un semnal clar că vizita premierului Li Keqiang, care a avut loc în luna noiembrie a anului 2013, e urmată de fapte și lucruri concrete care se întâmplă în colaborarea dintre cele două state”, a afirmat ministrul Daniel Constantin, potrivit unui comunicat de presă.
Şeful MADR a subliniat importanța acestei colaborări pentru România și și-a exprimat bucuria că la începutul lunii aprilie 2014 îl va avea ca oaspete pe ministrul Agriculturii al Republicii Populare Chineze, domnul Han Changfu, care va efectua o vizită la București.

Potrivit acestuia, operatorii din sectorul agricol românesc şi-au manifestat interesul pentru colaborarea cu partea chineză pe următoarele domenii de interes: bovine vii și produse derivate din acestea, ovine vii și derivate din acestea, precum și carnea de porc.

România a încheiat cu China două memorandumuri pe sectorul agricol – unul privind porcinele vii și carnea de porc, iar celălalt privind bovinele vii, carnea și produsele procesate din carne de bovine. Daniel Constantin a amintit intenția semnării unui nou memorandum referitor la ovinele vii și carnea de ovine.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×