Spre deosebire de anii trecuţi, seceta nu va afecta în acest sezon recolta de grâu din China, analiştii anticipând cea mai bună producţie din ultimii cinci ani.
În provinciile Anhui, Henan şi Shandong agricultorii se pregătesc deja de recoltare iar perspectivele sunt cât se poate de optimiste. De această evoluţie depinde întreaga situaţie macroeconomică regională, fiind aşteptată o stabilizare a preţurilor la materiile prime.
Pe de altă parte, Consiliul Internaţional al Cerealelor (CIC) a crescut cu 3% prognoza pentru recolta de porumb a Chinei în sezonul 2011-2012, fiind estimată o producţie de 1,7 milioane de tone. Suprafaţa cultivată cu porumb a crescut uşor faţă de sezonul precedent, datorită cererii puternice şi a preţului avantajos. Fermierii chinezi sunt astfel tentaţi să renunţe la culturile de soia în favoarea porumbului.
Conform estimărilor oficiale, importurile de porumb ale Chinei se vor situa anul viitor la acelaşi nivel cu sezonul 2010-2011, respectiv 200 milioane de tone.






