3 minute de citit

Ce profit face cea mai mare fermă de vaci din România!

DN AGRAR Group, cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, lider în producţia de lapte de vacă, a încheiat primul trimestru din 2024 cu afaceri de 40 de milioane de lei și un profit net de 8 milioane de lei, în contextul în care prețul laptelui a scăzut cu 25% față de primul trimestru al anului 2023, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.

Investițiile strategice efectuate anterior, inclusiv în automatizarea proceselor în cadrul fermelor, au susținut creșterea producției de lapte cu 18% în primul trimestru și optimizarea costurilor de producție, cu impact direct în rezultatele financiare obținute de companie.

dn agrar_b

„Am avut realizări notabile în primul trimestru al anului, atât din perspectivă operațională, financiară, cât și strategică. Principalele realizări sunt aprobarea finanțării fermei Straja, care va susține dublarea afacerii în următorii patru ani, intrarea acțiunii DN AGRAR în indicii MSCI, precum și continuarea ritmului de creștere în ceea ce privește laptele livrat, cu peste 5 milioane de litri lunar. Investițiile strategice realizate în ultimii ani în automatizarea proceselor au fost esențiale în menținerea avantajului nostru competitiv și în asigurarea unei productivități sustenabile. Ferma Straja va deveni parțial operațională din T3 2024 și va susține dezvoltarea grupului DN AGRAR. Pregătim activitatea noii ferme prin creșterea tineretului bovin în cadrul DN AGRAR Prodlact”, a declarat Jan Gijsbertus de Boer, președinte al Consiliului de Administrație și CEO DN AGRAR Group.
Elemente cheie ale situației și rezultatelor financiare în T1 2024:
• Veniturile din exploatare s-au menținut constante la 60 de milioane de lei;
• Veniturile din producția vândută au fost de 40 de milioane de lei, o scădere de 9%;
• Cheltuielile de exploatare au avut o ușoară creștere de 3% în primul trimestru din anul 2024 comparativ cu anul 2023, ajungând la 48 de milioane de lei, în contextul reevaluării unor terenuri agricole;
• Rezultatul net obținut a fost de 8 milioane de lei, o scădere de aproximativ 5% față de primul trimestru al anului 2023;
• Activele totale au ajuns la 316 milioane de lei la 31 martie 2024, în creștere cu 3% față de finalul anului 2023;
• Nivelul datoriilor totale a rămas similar cu finalul anului 2023, astfel la 31 martie 2024 soldul datoriilor pe termen lung este de 96 de milioane de lei și cel al datoriilor pe termen scurt este de 77 de milioane de lei.
La finele lunii martie 2024, șeptelul de animale deținut de către DN AGRAR, format din vaci de lapte și tineret bovin, a depășit 14.500 de capete, în creștere cu 22% față de aceeași perioadă a anului 2023.

Principalul proiect de investiții al DN AGRAR pentru perioada 2024-2027 este noua fermă Straja, situată în apropierea orașului Alba Iulia, unde a fost începută construcția pentru o capacitate viitoare de 5.000 de animale. Finanțarea proiectului a fost aprobată în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din luna martie 2024. Astfel, Grupul va accesa o facilitate de credit în valoare de 9,2 milioane de euro de la Exim Banca Românească pentru construcția fermei, pentru cumpărarea de echipamente și animale. De asemenea, contribuția DN AGRAR pentru acest proiect va fi de 20,78% și se va realiza din resurse proprii.

Grupul DN AGRAR include 12 societăți, dintre care patru ferme a căror activitate principală o reprezintă creșterea bovinelor de lapte (ferma Prodlact), producția de lapte de vacă (fermele Cut, Lacto Agrar și Apold), precum și producție agricolă vegetală. (sursa: Economica.net )

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
subventie lapte

Noi subvenții APIA pe listă!

Sunt propuse noi subvenții APIA pentru viitoarea politică agricolă comună 2028-2034, anunță europarlamentarul Daniel Buda, într-o postare Facebook. „Sprijin pentru […]

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Citește mai multe știri →
×