PETIŢIE pentru revenirea la forma iniţială a Legii Camerelor Agricole (prevederile Legii nr. 122/2012, cu amendamente) şi abrogarea OUG nr. 58/2013
Subscrisa FUNDAŢIA REVISTEI FERMA, reprezentată de dnul Dănuţ Radiş în calitate de preşedinte, în interesul semnatarilor, persoane direct interesate şi susţinătoare ale prezentei petiţii, face următoarele precizări:
1. Fundaţia Revistei Ferma îşi propune prin acest proiect să demareze acţiuni de lobby la nivelul autorităţilor legislative şi guvernamentale, pentru revenirea la ultima formă a Legii Camerelor Agricole care prevedea atribuţii cu putere decizională pentru fermieri (Legea nr. 122/2012, cu amendamente) şi pentru abrogarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 58/2013.
Fundaţia Revistei Ferma nu se implică sub nici o formă în demersurile privind organizarea şi funcţionarea Camerelor Agricole, a celor deja existente şi a celor ce vor fi formate în viitor, dar îşi asumă informarea fermierilor cu privire la oportunităţile pe care aceştia le pot avea prin legiferarea unor drepturi şi atribuţii cu putere de decizie şi reprezentare la nivel local, regional, naţional, din punct de vedere juridic, administrativ, al organizării teritoriului şi al intereselor comune raportate la activităţile agricole pe care le desfăşoară. Toate acestea erau parte integrantă a Legii nr. 122/2012 care modifica şi completa Legea nr. 283/2010, dar au fost complet eliminate prin OUG 58/2013.
În 12 iunie 2013, când Guvernul a aprobat, prin Ordonanţă de Urgenţă, modificarea Legii nr. 283/2010 privind camerele agricole şi a Legii 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii 283/2010, reprezentanţii fermierilor spuneau că înfiinţarea şi modul de organizare a camerelor agricole se schimbă radical şi asta îi nemulţumeşte, acuzând politizarea camerelor agricole, precum şi faptul că nu au fost consultaţi de minister la elaborarea proiectului, deşi au cerut acest lucru.
2. Amendamentele la Legea nr. 122/2012, aspect menţionat mai sus, vizează în primul rând revenirea la încadrarea camerelor agricole ca fiind de utilitate publică (aşa cum prevedea prima formă a Legii Camerelor Agricole). În Legea 122, încadrarea camerelor agricole este de interes public, ceea ce modifică radical şi modalitatea de finanţare, excluzând practic subvenţionarea din bugetul de stat a cheltuielilor privind organizarea şi funcţionarea Camerelor Agricole.
3. Fundaţia Revistei Ferma a demarat campania de strângere de semnături pentru susţinerea prezentei
petiţii, care se desfăşoară în cadrul principalelor evenimente cu profil agricol (târguri, expoziţii, întruniri
ale fermierilor), prin intermediul voluntarilor şi online, pe www.fundatiaferma.ro.
Informaţii detaliate cu privire la evoluţia demersului nostru şi articole cu referire la acest subiect aflaţi
din revista FERMA, de pe site-urile www.agroinfo.ro/camere-agricole, www.fundatiaferma.ro, www.camerele-agricole.ro şi din paginile noastre de facebook.
Faceţi cunoscută opinia dvs. şi dezbateţi subiectul pe forum.agroinfo.ro, la secţiunea Camerele Agricole.
Ne găsiţi şi prin email, la fundatia.ferma@gmail.com şi telefonic, la 0256.213328.
FUNDAŢIA REVISTEI FERMA, pentru toţi semnatarii petiţiei
Fundaţia Revistei FERMA este o organizaţie non-guvernamentală şi a fost înfiinţată în anul 2008, având ca principal scop sprijinirea fermierilor români pentru dezvoltarea unor ferme moderne, competitive pe piaţa agricolă europeană şi mondială.