2 minute de citit

Buzău: S-a dat startul la culesul viilor

În judeţul Buzău a început campania de recoltare a strugurilor, de pe cele peste 14.000 de hectare de plantaţii viticole estimându-se o producţie medie de peste şase tone la hectar.

Producţie sub jumătatea celor din anii trecuţi
„Grindina de la sfârşitul lunii august a produs pagube importante pe o suprafaţă de peste 500 de hectare în zona comunei Pietroasa. Estimăm o producţie de circa trei tone la hectare, mai puţin de o jumătate faţă de anii normali”, a declarat directorul Staţiunii viti-vinicole Pietroasele, Ionel Damian.

În acelaşi timp, şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Buzău, Cosmin Florea, a declarat că „strugurii au ajuns la maturitate, viticultorii au de recoltat 14.595 de hectare, dintre care 8.159 de viţă-de-vie nobilă”.

„Cu excepţia unei suprafeţe de 1.000 de hectare din zona Pietroasele-Breaza, unde a bătut cu putere grindina, producţia este bună, iar vremea secetoasă dă posibilitatea obţinerii unor vinuri de cea mai bună calitate”, a spus şeful DADR.

Recoltă struguri_b

Potrivit acestuia, producţia de struguri de masă este şi mai ridicată, în plantaţiile viticole din zona Merei-Verneşti obţinându-se peste 7.000 de kilograme la hectar.
sursa: Agerpres

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
mici bani 2025

AFIR: Finanțare de 325 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) derulează în actualul exercițiu financiar intervenția DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității […]

Citește mai multe știri →
×