Producţia de struguri obţinută în acest an la staţiunea viti-vinicolă Pietroasele din judeţul Buzău este aproape dublă faţă de cele de anul trecut, a declarat Ionel Damian, directorul staţiunii.
„Am început culesul soiurilor mai timpurii, cum ar fi Fetească regală şi Fetească albă, soiuri la care producţiile ajung la 8.000-10.000 de kilograme la hectar, producţie aproape dublă faţă de anul trecut. Din cauza ploilor şi a nopţilor reci, acumulările de zahăr se situează între 160 şi 190 de grame, dar vremea însorită sper să ţină cu noi şi obţinem vinuri de 11-11,5 grade tărie alcoolică„, a menţionat Ionel Damian.
Potrivit producătorilor, strugurii pentru vinificaţie sunt sănătoşi, iar calitatea vinului obţinut în această toamnă se anunţă ridicată, deşi nu va fi la fel de bună ca în anii secetoşi.
„Cantitativ, vom obţine mai mult vin, dar calitativ vinurile nu vor fi la fel de valoroase ca în anii secetoşi din cauza acumulărilor mai mici de zahăr”, a mai spus directorul staţiunii. Sursa: Agerpres






