Bulgaria şi România au cote europene pentru pescuitul de calcan, în timp ce Turcia nu respectă politica europeană în acest domeniu şi nu aplică nicio restricţie, a declarat recent ministrul bulgar al agriculturii, Miroslav Naidenov.
Potrivit acestuia, navele turceşti pescuiesc 80% din calcanul din Marea Neagră, restul de 20% revenind Bulgariei şi României.
Ministrul bulgar a spus că este vorba de o problemă europeană pe care a discutat-o cu comisarul european pentru afaceri maritime şi pescuit, Maria Damanaki, care a vizitat Sofia săptămâna trecută, şi cu omologul său român Stelian Fuia.
Subiectul va fi abordat şi în cadrul unei întâlniri trilaterale Bulgaria-România-Turcia care urmează să aibă loc în oraşul bulgar Varna în luna mai.
Naidenov a întâmpinat miercuri, 4 martie a.c., în portul Varna nava bulgărească de pescuit reţinută în urmă cu aproximativ un an în România, care a fost eliberată marţi. Oficialul s-a declarat mulţumit de soluţionarea cazului. El a spus că eliberarea navei a devenit posibilă în urma convorbirilor pe care le-a avut cu reprezentanţii guvernului român.
sursa: Agerpres





