Un lot de brânză franțuzească brie a fost retras din magazinele Metro Cash & Carry România şi este rechemat de la clienţi, după ce a fost detectată bacteria Listeria monocytogenes. Consumatorii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs.
„IMPORTANT: ALERTĂ DE RECHEMARE PRODUS
Autoritatea Naționala Sanitara Veterinara si pentru Siguranța Alimentelor informează că un lot de brânză Brie 60%, comercializat în magazinele METRO Cash & Carry România, este retras de la comercializare și rechemat de la consumatori după detectarea bacteriei Listeria monocytogenes.
Produsul vizat:
• 1KG MC BRIE 60% – METRO Chef
• Producător/Furnizor: SASU PATURAGES COMTOIS
• Cod EAN: 3439495901672
• Gramaj: 1 kg
• Data de expirare: 23.09.2026
Motivul rechemării: detectarea bacteriei Listeria monocytogenes.

IMPORTANT: Dacă ați cumpărat acest produs, NU îl consumați!
Produsul poate fi returnat până la 22.09.2026 în magazinele METRO Cash & Carry România, urmând să primiți contravaloarea acestuia,” avertizează Ministerul Agriculturii.






