Creşterea preţurilor la produsele alimentare, provocată de seceta din SUA şi Europa de Est, constituie o „ameninţare pentru sănătatea şi bunăstarea” a milioane de oameni, a avertizat preşedintele Băncii Mondiale (BM), Jim Yong Kim.
În lunile iunie şi iulie preţurile produselor alimentare au crescut pe ansamblu cu 10%, cele mai mari creşteri înregistrându-se la porumb şi soia, de 25% şi respectiv 17%. Instituţia financiară internaţională prognozează că aceste preţuri „vor rămâne ridicate şi volatile pe termen lung”, mai ales din cauza „incertitudinilor tot mai mari legate de producţia agricolă”, şi consideră că regiunile cele mai vulnerabile sunt Africa şi Orientul Mijlociu.
Preţurile produselor alimentare ar putea creşte
Banca Mondială atarge atenţia asupra faptului că preţurile produselor alimentare ar putea creşte şi mai mult dacă statele exportatoare vor recurge la măsuri de limitare a livrărilor către alte state şi dacă ţările din emisfera sudică vor obţine recolte sub aşteptări, iar fenomenul climatic El Nino ar putea şi el să agraveze situaţia.
În cursul zilei de marţi, G20 a admis că situaţia prezentă a pieţelor agricole este ‘preocupantă’, dar că ‘nici o ameninţare’ nu planează asupra securităţii alimentare la nivel mondial şi a decis să aştepte următoarele previziuni agricole din SUA, care ar urma să fie publicate pe data de 12 septembrie, înainte de a lua eventuale măsuri. Sursa: Agerpres





