1 minut de citit

Bistriţa-Năsăud: O treime din proiectele declarate eligibile pe agricultură au fost depuse de femei

Aproape 30% dintre proiectele cu fonduri europene din domeniul agricol, declarate câştigătoare la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, au fost depuse de femei, a declarat directorul Agenţiei Judeţene de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (AJPDRP), Monica Miclea.

„În jur de 25-30% sunt femei. Avem două cabinete stomatologice în mediul rural, avem ferme de vaci de lapte, avem chiar şi pe procesare, avem abatoare în judeţ care au avut ca reprezentat legal femei. De asemenea, avem pe culturi, pe sere, tot reprezentante femei”, a spus Miclea.

Cele mai populare măsuri la nivelul judeţului s-au dovedit a fi Măsura 141 pentru sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă, unde s-au câştigat 2.600 de finanţări, şi măsura 112 privind instalarea tinerilor fermieri, unde există 90 de contracte în implementare şi alte 150 în evaluare, potrivit directorului AJPDRP.

În acelaşi timp, fermierii bistriţeni au depus proiecte şi pe măsurile 312, privind înfiinţarea unor microîntreprinderi, şi 313, prin care se încurajează activităţile turistice.
sursa: Agerpres

Cisteste si...

tanara fermiera o

Anunț AFIR: Formulare plată!

Formulare de plată pentru intervențiile DR39T, DR40T, DR41T și DR49T AFIR a publicat pe www.afir.ro formularele de plată specifice proiectelor […]

mici bani 2025

AFIR: Ajutor de 34 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): 34 de milioane euro finanțare prin AFIR pentru modernizarea unităților de procesare cu fonduri […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×