Compania Trans-Oil Group, lider în exportul de cereale şi important procesator de oleaginoase din Republica Moldova, va împrumuta de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) 25 de milioane de dolari.
Potrivit unui comunicat al băncii, investiţiile BERD au menirea de a stimula agricultura în Moldova şi Ucraina, în timp ce finanţarea din alte surse rămâne una limitată. „Împrumutul BERD va permite Trans-Oil Group să-şi extindă terminalul de cereale în portul Giurgiuleşti pe Dunăre şi să achiziţioneze şi modernizeze depozitul de cereale în portul vecin din Reni, pe teritoriul Ucrainei”, se arată în documentul BERD.
În ultimii zece ani, Trans-Oil Group a devenit cea mai mare companie în domeniul agroindustrial din Moldova, exportând în UE, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Compania cuprinde întregul lanţ valoric agricol, începând cu activitatea agricolă proprie, manipularea cerealelor, depozitarea şi comercializarea producţiei de făină de grâu, procesarea oleaginoaselor şi îmbutelierea uleiului de floarea soarelui. „Creşterea capacităţii elevatoarelor de la Giurgiuleşti şi achiziţionarea depozitului de la Reni va permite Trans-Oil Group să exporte cereale şi seminţe oleaginoase mai eficient şi într-un volum sporit. (…) Cu o infrastructură modernizată, până în 2017 compania va fi în măsură să colecteze de cinci ori mai multe cereale în Ucraina decât în prezent”, se menţionează în comunicatul BERD, citat de Agerpres.





