1 minut de citit

Băsescu la Conferinţa LAPAR: În viaţă trebuie să faci două lucruri: să ai copii şi să ai pământ

Prezent la Conferinţa Naţională a LAPAR, Traian Băsescu a declarat că a venit la această dezbatere pentru că este şi el „un mic agricultor”. „Nu am venit numai în calitate de preşedinte, pentru că sunt şi eu un mic agricultor”, a spus Băsescu. 

Acesta a precizat că speră ca după ce îşi va termina mandatul, se va putea înscrie în LAPAR, pentru a beneficia de sprijinul acestei structuri. „După ce în familie am un proprietar şi, sigur, eu sunt capul răutăţilor, mi se pare că în viaţă trebuie să faci două lucruri, să ai copii şi să ai pământ”, a declarat Băsescu.

Şeful statului a mai spus că este important ca românii să înţeleagă importanţa consolidării suprafeţelor. „Când privim la rentabilitatea agriculturii, la productivitate, nu putem să nu observăm că nu putem sta în competiţie când jumătate din terenul agricol se află în ferme de subzistenţă”, a arătat Băsescu, potrivit Mediafax.

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×