Comisia Europeană transferă astăzi, 3 februarie 2022, în contul României suma de 596 de milioane de euro, decont făcut pentru decembrie 2021 la plata subvențiilor APIA ale fermierilor și crescătorilor de animale, a anunțat directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, miercuri seara, la Agro TV.
„Chiar astăzi (2 februarie 2022 n.r.) am fost notificați de către Comisia Europeană că mâine, respectiv în 3 februarie 2022, Comisia a confirmat că a rambursat României suma de 596 de milioane de euro, aceasta reprezentînd declarația de cheltuieli aferentă lunii decembrie 2021. De asemenea, în totalitate, este rambursată, mâine vor intra la Banca Națională și intră pe circuit în bugetul statului, în total, până acum, pentru campania 2021, peste 1,670 miliarde de euro au fost rambursați României în luna ianuarie și mâine pentru luna februarie, urmînd ca la începutul fiecărei luni, cum ar fi luna martie, la fel pentru luna ianuarie și tot așa”, a anunțat șeful APIA.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat pe data de 5 ianuarie 2022 că a intrat în contul României suma de 1,081 miliarde euro, ce reprezintă rambursarea de la Comisia Europeană, în contul cheltuielilor efectuate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2021, pentru acordarea plăților în avans fermierilor, aferente Campaniei 2021 din plățile directe finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă).





