85 de miliarde de euro dispar din schemele de sprijin până-n anul 2027 dacă nu se aduc bani noi în agricultură, susține europarlamentarul român Daniel Buda, vicepreședinte Comisia AGRI, Parlament European.
„Domnule comisar: solicitarea mea fermă pentru Comisia Europeană este de a veni cu bani noi pentru agricultură!
Domnule comisar, nu înțeleg fractura de logică a Comisiei Europene, care spune că nu are bani noi pentru agricultură, dar în același timp găsește resurse financiare pentru tot felul de programe noi pe care le lansează în spațiul public. Cum este posibil să nu găsească bani pentru sectorul agricol în condițiile în care astăzi avem o inflație de 10%, în 2027, sprijinul acordat va scădea ca valoare reală cu 32% față de nivelul din 2020, este vorba de circa 85 mld euro care dispar din schemele de sprijin.
Se pune întrebarea firească: de unde vor avea fermierii bani să-și poată continua activitatea mai departe? Răspunsul este unul foarte clar! De la Comisia Europeană!
Rugămintea mea pentru Comisia Europeană este una clară și fermă: veniți cu bani noi pentru sectorul agricol, pentru că altfel vom îngropa sectorul agricol la nivel european!” Este intervenția eurodeputatului român în Parlamentul European.





