2 minute de citit

Azomureş vrea să crească livrările de îngrăşăminte pe piaţa internă până la 800.000 de tone pe an

Combinatul de îngrăşăminte chimice Azomureş din Târgu Mureş şi-a propus creşterea livrărilor pe piaţa internă până la 750.000-800.000 de tone pe an, din totalul producţiei anuale de circa 1,4 milioane de tone, a anunţat purtătorul de cuvânt al societăţii, Ovidiu Maior.

„Evident că se urmăreşte îndeaproape orice reglementare guvernamentală în domeniul agricol şi energetic dat fiind faptul că managementul Azomureş şi-a propus ca în următorii ani să crească livrările pe piaţa internă până la 750.000-800.000 de tone pe an. Un cadru normativ predictibil în domeniul agriculturii şi industriei este foarte important pentru Azomureş, dar şi pentru economia românească, în general. Anual, la Azomureş se produc aproximativ 1,4 milioane de tone de îngrăşăminte pentru agricultură”, a spus Ovidiu Maior.

Acesta a precizat că Azomureş are un plan de investiţii în valoare de peste 200 milioane dolari menit să crească productivitatea instalaţiilor. „Odată cu preluarea Azomureş în primăvara anului 2012, Ameropa a început implementarea unui program de investiţii care îşi propune să crească productivitatea instalaţiilor de pe platforma de la Târgu Mureş şi să reducă emisiile în mediul înconjurător. Planul de investiţii, în valoare de peste 200 milioane USD, se concentrează pe instalaţiile care produc îngrăşăminte pentru agricultură, cum ar fi secţiile de producere amoniac, uree şi azotat de amoniu. Există o preocupare legată de implementarea unui sistem de cogenerare însă nu în viitorul apropiat”, a mai spus Ovidiu Maior. sursa: Agerpres

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×