2 minute de citit

AVANPREMIERĂ. La POLUL SECETEI, în Botoşani

Toamna 2016 este deosebit de grea pentru fermierii din judeţul Botoşani. Este al doilea an consecutiv de secetă, iar nervii fermierilor sunt întinşi la maximum.

Producătorii sunt tot mai presaţi de faptul că trebuie să achite datoriile către bănci şi către stat, iar producţiile din acest an li se topesc pe câmpuri. Nici viitorul nu se arată prea bun, în condiţiile în care din cauza uscăciunii pământului nu pot fi înfiinţate noile culturi.

Până la finalul lunii august, doar 70% din suprafaţa programată a fost însămânţată cu rapiţă, fermierii renunţând la semănat; într-un pământ atât de bolovănos, riscau să-şi strice mijloacele tehnice utilizate şi nu exista nici o speranţă de răsărire a culturii.
Recoltele de porumb şi de floarea-soarelui sunt afectate în proporţii însemnate, chiar şi de sută la sută, mai ales în zonele care reprezintă polul secetei în arealul botoşănean, între comunele pârjolite de secetă numărându-se Avrămeni, Adăşeni, Corni, Coşula, Conceşti, Nicşeni, Mitoc, Hilişeu-Horia etc.

Citeşte articolul integral în revista Ferma, ediţia 15-30 septembrie 2016!

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
subventie lapte

Noi subvenții APIA pe listă!

Sunt propuse noi subvenții APIA pentru viitoarea politică agricolă comună 2028-2034, anunță europarlamentarul Daniel Buda, într-o postare Facebook. „Sprijin pentru […]

Citește mai multe știri →
×