2 minute de citit

Argeş: Administrator cercetat pentru că a obţinut ilegal subvenţii agricole în valoare de 90.000 de lei

Administratorul unei societăţi comerciale din Piteşti, judeţul Argeş este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în declaraţii, fiind acuzat că ar fi obţinut ilegal subvenţii agricole pentru nişte terenuri luate în arendă.

În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că acuzatul a săvârşit faptele în cursul anului 2011. „Persoana în cauză a încheiat contracte de arendă pentru o suprafaţă totală de 165 de hectare de teren de pe raza comunei Căteasca, beneficiind de subvenţii de la APIA în sumă de peste 90.000 de lei. Din primele verificări a rezultat că proprietarii terenurilor respective nu au achitat taxele şi impozitele locale, condiţie obligatorie pentru obţinerea subvenţiilor”, a declarat marţi agentul principal Mădălina Bălănescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Infracţiunile au fost constatate în urma unui control efectuat de poliţiştii din Topoloveni, în cadrul unei acţiuni de depistare a infracţiunilor de evaziune fiscală. Cercetările în acest caz sunt continuate sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni. sursa: Agerpres

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×