1 minut de citit

Aproximativ 40% din suprafaţa arabilă a României a fost afectată de secetă

Peste 3,7 milioane de hectare de teren arabil (aproximativ 40% din suprafaţa arabilă) au fost afectate de seceta din acestui an, iar în cazul grâului 30% din culturile însămânţate în toamna lui 2011 au suferit de lipsa apei, se arată într-un document al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

„În urma evaluării suprafeţelor afectate de secetă, situaţia estimativă se prezintă astfel : suprafaţa totală afectată de secetă este de peste 3,7 milioane de hectare. Din totalul suprafeţei însămânţate cu grâu în toamna anului 2011, circa 30,5% a fost afectată de secetă”, potrivit sursei citate.

Suprafaţa agricolă a României este de 14,7 milioane de hectare, dintre care terenul arabil ocupă aproximativ zece milioane de hectare.

Culturile de primăvară, au fost afectate de secetă pe o suprafaţă de peste 1,7 milioane de hectare, ceea ce reprezintă circa 32,5 % din suprafaţa totală cultivată la începutul anului.
Cea mai afectată cultură este cea de porumb, peste 80% din suprafaţa însămânţată şi la floarea-soarelui, peste 45%.
sursa: Mediafax

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×