2 minute de citit

APICULTORII vor rămâne FĂRĂ BANI?!

MADR A UITAT DE APICULTURĂ? ROMAPIS-Federaţia Asociaţiilor Apicole din România îşi exprimă indignarea faţă de modul în care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale tratează problema apiculturii româneşti. 

Deşi Programul Naţional Apicol (PNA) pentru perioada 2017-2019 a fost dezbătut mai bine de 2 ani cu partenerii sociali, până la data de astăzi nu a fost finalizat şi aprobat prin Hotărâre de Guvern.
„Acest program de susţinere a apiculturii, finanţat din fonduri europene şi naţionale este singura formă de sprijin a apicultorilor şi presupune depunerea solicitărilor de decontare a cheltuielilor efectuate în anul curent până la 31 iulie. Lipsa reglementărilor necesare până în acest moment va genera ratarea absorbţiei fondurilor pentru acest an, aducând grave prejudicii apicultorilor şi apiculturii româneşti, greu încercată în ultimii ani” susţine Mircea Ciocan,preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor Apicole din Romania ROMAPIS în comunicatul de presă trimis redacţiei noastre.

Iarna trecută a fost una deosebit de grea pentru apicultorii români, iar pierderile de effective au depăşit media de 50%. Au lăsat oare reprezentanţii MADR sectorul apicol „la coada” agriculturii?

Cisteste si...

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
subventie lapte

Noi subvenții APIA pe listă!

Sunt propuse noi subvenții APIA pentru viitoarea politică agricolă comună 2028-2034, anunță europarlamentarul Daniel Buda, într-o postare Facebook. „Sprijin pentru […]

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Citește mai multe știri →
×