1 minut de citit

Apicultorii din Mehedinţi şi Caraş-Severin s-au întâlnit la Conferinţa „Apicultura încotro?”

Peste 80 de apicultori din judeţele Mehedinţi şi Caraş-Severin Sub s-au întâlnit sâmbătă, 14 decembrie, la conferinţa „Apicultura încotro?” organizată în staţiunea Băile Herculane, sub patronajul Academiei Agricole şi Silvice Timişoara.

Vicepreşedintele respectivei entităţi, Valeriu Tabără, a declarat că participanţilor li s-a comunicat de către reprezentanţii Ministerului Agriculturii modul de accesare a fondurilor europene în scopul dezvoltării infrastructurii apicole.
„De asemenea, celor prezenţi li s-a arătat cum să obţină subvenţii, unde să vândă mierea şi de unde să achiziţioneze material biologic”, a precizat Tabără.
Potrivit acestuia, apicultorilor li s-au expus avantajele apartenenţei la o formă asociativă – cooperativă sau asociaţie apicolă, prin care să îşi poată susţine mai bine interesele.

Evenimentul a fost iniţiat în parteneriat cu Camera de Consultanţă Agricolă din cadrul Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi al unor asociaţii de profil din zonele precizate. sursa: Agerpres

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×