2 minute de citit

APIA să facă o SELECȚIE, NU să dea BANI la toți FERMIERII!

PROPUNERE DE FERMIER. APIA ar trebui să verifice dacă cei care primesc fonduri chiar produc cât zic, să dea banii după ce vede facturi de la producători. Propunerea vine chiar de la un fermier și a fost lansată la conferința ZF Agribusiness 2016, organizată luni, 17 octombrie, la București.

Fermierul Claudiu Davițoiu, proprietar Agroindaf Afumați, este convins că sunt mulți fermieri care nu-și declară real producțiile, care cultivă, spre exemplu, cartofi doar pentru a încasa sprijinul cuplat uriaș. Claudiu Davițoiu îi lansează o propunere Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA): să facă o selecție riguroasă a fermierilor care merită să încaseze subvențiile.

Avem o fermă de 1000 de capete. Anul acesta a fost bine cu fondurile  APIA, au mai fost intârzieri la plata, dar s-au luat banii. Dar APIA dă banii otova la toţi, nu întreabă dacă cei care primesc banii chiar au produs cât zic. Ar trebui să se ceară facturi, cât a produs, cât a vândut, ca să nu îşi bată joc de bani. E vorba de concurenţă neloială. Eu plătesc toate taxele şi declar corect ce produc.

Ca să eradicăm evaziunea trebuia să se dea banii după ce arătam pe factură ce am produs şi vândut. 5000 kg grau, 7000 kg porumb boabe.E greu în zootehnie. Nu doar la noi, ci peste tot. Şi afară erau multe ferme familiale, în Olanda, Danemarca. Am văzut că ele au dispărut sau au renunţat la producţia de lapte. Au apărut ferme mari şi acolo. Micii proprietari, cu 2-5 vaci, s-au săturat. Erau sute de vaci la Afumaţi, abia mai sunt 200 acum. E greu să ai grijă de animale.

APIA trebuie să facă o selecţie, nu să dea subvenţiile la toţi. Să întrebe dacă au mai plantat cartofi vreodată, nu să facă asta doar pentru a primi subvenţia mare, acuză  fermierul.

(Sursa ZF)

Cisteste si...

colaj urgent apia o

Ajutor de urgență fermieri!

A fost publicat în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, un proiect de act normativ care aduce clarificări […]

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
subventie lapte

Noi subvenții APIA pe listă!

Sunt propuse noi subvenții APIA pentru viitoarea politică agricolă comună 2028-2034, anunță europarlamentarul Daniel Buda, într-o postare Facebook. „Sprijin pentru […]

Citește mai multe știri →
×