1 minut de citit

APIA: Peste 8 MILIOANE de euro AUTORIZATE LA PLATĂ!

BANI PENTRU CRESCĂTORII DE ANIMALE. APIA anunță că efectuează plata beneficiarilor Măsurii M215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor – pachet a) Plăţi în favoarea bunăstării porcine.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunță, într-un comunicat transmis către AGROINFO, că începând de astăzi, 1 aprilie 2020, efectuează plăţile aferente Măsurii M215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor – pachet a) Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor, pentru cererile depuse în anul 2019.

Suma totală autorizată la plată este 8.136.856,76 euro, respectiv 37.946.231,46 lei pentru un număr de 33 de beneficiari care au accesat această formă de plată compensatorie în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare.
Valoarea în lei este calculată la cursul de schimb de 4,6635 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europenă în data de 1 ianuarie 2019.

Acordarea plăţilor compensatorii aferente Măsurii M215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor – pachet a) Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor se realizează în conformitate cu Fişa Măsurii M215 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 – 2020.

bani-de-incasat_b

Cisteste si...

mici bani 2025

AFIR: Ajutor de 34 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): 34 de milioane euro finanțare prin AFIR pentru modernizarea unităților de procesare cu fonduri […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×