2 minute de citit

APIA anunț astăzi despre subvențiile fermierilor!

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) continuă în ritm susținut Campania de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2021.Pentru că siguranţa în contextul pandemiei Covid 19 este extrem de importantă pentru instituţia noastră, fermierii depun cererea prin mijloace electronice, fără a se prezenta la Centrele judeţene/locale APIA şi/sau Centrul Municipiului Bucureşti.

Începând cu data de 1 martie și până în prezent au fost depuse un număr de 484.871 cereri pentru o suprafață de 3.022.160,35 hectare.
Fermierii completează o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.

cerere-apia-2021_b

Ca în fiecare an funcționarii APIA sunt alături de fermieri pe tot parcursul Campaniei și vor acorda tot sprijinul necesar pentru parcurgerea cu succes a etapelor necesare pentru accesarea fondurilor europene și naționale.

Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar și ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-ul : www.apia.org.ro .
Campania se va încheia la data de 17 mai 2021, în conformitate cu prevederile OMADR nr. 46/01.03.2021 privind aprobarea formularului-tip al cererii unice de plată pentru anul 2021.

APIA ÎN SPRIJINUL FERMIERILOR! IMPLICARE, EXPERIENȚĂ, PROFESIONALISM!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×