Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va primi proiecte de investiţii în irigaţii şi lucrări de îmbunătăţiri funciare va primi până la finele lunii octombrie, deşi măsura urma să se închidă luni la ora 12.00, a anunţat APDRP.
Decizia de prelungire a fost luată de Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (AM – PNDR) din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale datorită complexităţii întocmirii proiectelor cât şi dificultăţilor întâmpinate în obţinerea avizelor care trebuie depuse odată cu cererea de finanţare.
Sesiunea pentru depunere a proiectelor aferente măsurii 125 – componenta a1 „Irigaţii şi alte lucrări de îmbunătăţiri funciare” a fost lansată la data de 3 septembrie şi trebuia să se încheie la 15 octombrie 2012, ora 12.00. Potrivit agenţiei, solicitanţii de fonduri europene nerambursabile pentru irigaţii şi alte lucrări de îmbunătăţiri funciare au la dispoziţie 60 de milioane de euro din fonduri europene nerambursabile.
Astfel, fondurile alocate prin măsura 125 – componenta a1 pot fi solicitate pentru investiţii în modernizarea sau retehnologizarea sistemelor de irigaţii, inclusiv pentru staţii de pompare sau de contorizare, precum şi pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare care să asigure funcţionarea optimă a sistemelor de irigaţii.





