Atenție, crescători de oi! Comisia Europeană a adoptat la 2 iunie 2026 o nouă decizie de punere în aplicare prin care extinde și înăsprește măsurile de combatere a variolei ovine și caprine în România, după confirmarea a două focare suplimentare în județul Mureș, scrie lanțulalimentar.ro
Potrivit Deciziei de punere în aplicare (UE) 2026/1217, autoritățile europene consideră că există un risc ridicat de răspândire a bolii atât pe teritoriul României, cât și în alte state membre ale Uniunii Europene.
Conform documentului oficial, România a notificat Comisia Europeană la 15 și 18 mai 2026 cu privire la apariția a două noi focare de variolă ovină și caprină în exploatații care dețin ovine și caprine din județul Mureș.
Noile cazuri au fost identificate în afara zonelor de protecție și supraveghere deja stabilite prin Decizia (UE) 2026/1108, ceea ce a determinat autoritățile europene să reevalueze situația epidemiologică și să extindă perimetrele de restricție.
În urma analizei epidemiologice, Comisia Europeană a decis instituirea unei zone suplimentare de restricții care cuprinde integral județele: Mureș; Cluj;
Bistrița-Năsăud. Măsura a fost adoptată deoarece aceste județe sunt considerate în prezent cele mai expuse riscului de răspândire a bolii.
În jurul focarelor confirmate au fost stabilite:
zone de protecție cu o rază de 5 kilometri;
zone de supraveghere cu o rază de 20 de kilometri.
Aceste măsuri vor rămâne în vigoare cel puțin până la 26 iunie 2026, în funcție de evoluția situației sanitare veterinare.
Interdicții stricte privind circulația animalelor
Noua decizie introduce restricții suplimentare privind deplasarea ovinelor și caprinelor.
Astfel, până la expirarea măsurilor stabilite pentru zonele afectate:
este interzis transportul ovinelor și caprinelor din zonele de protecție și supraveghere către destinații situate în afara zonelor suplimentare de restricții;
este interzisă circulația animalelor din zonele suplimentare de restricții către orice destinație din afara acestora.
În plus, între 27 iunie și 31 iulie 2026, întreg teritoriul județelor Mureș, Cluj și Bistrița-Năsăud va fi supus unor măsuri speciale, iar transportul ovinelor și caprinelor în afara acestor areale va fi interzis.
Exporturile către statele membre ale UE, suspendate până la 31 iulie. România este obligată să interzică, până la 31 iulie 2026, circulația ovinelor și caprinelor de pe întreg teritoriul național către alte state membre ale Uniunii Europene.
Interdicția se aplică și tranzitului acestor animale prin alte state membre, măsură care afectează direct exportatorii și crescătorii de ovine și caprine.
Comisia Europeană: există indicii că boala ar putea fi mai răspândită decât se cunoaște în prezent
Executivul european atrage atenția că apariția focarelor într-o zonă care nu a fost afectată anterior ridică semne de întrebare privind originea infecției.
Potrivit evaluării Comisiei, există posibilitatea ca virusul să fi circulat o perioadă nedetectat în alte regiuni ale României, înainte de identificarea focarelor oficiale.
Lipsa unor informații complete privind sursa infecției și modul de transmitere între exploatații a determinat Bruxelles-ul să adopte măsuri de urgență suplimentare pentru limitarea riscurilor.
Impact major pentru sectorul zootehnic
Variola ovină și caprină este o boală virală extrem de contagioasă care afectează ovinele și caprinele și poate genera pierderi economice importante pentru crescători.
Pe lângă efectele directe asupra sănătății animalelor, boala poate provoca blocaje comerciale, restricții de transport și limitări ale exporturilor, cu impact asupra întregului sector zootehnic.
Prin noile măsuri adoptate, Comisia Europeană urmărește limitarea răspândirii bolii și protejarea efectivelor de animale atât din România, cât și din restul Uniunii Europene.






