Amenzi în valoare de 2.160 lei au primit transportatorii de produse de origine animală care utilizau mijloace de transport neautorizate sanitar veterinar, fără certificate, documente de calitate sau alte documente prevăzute de legislaţia în domeniu.
Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), verificările au fost efectuate în zilele de 8 şi 9 septembrie, în baza programului comun de control, încheiat între Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Autoritatea Rutieră Română – Agenţia Bucureşti.
A fost vizată efectuarea de controale în trafic, pentru prevenirea transporturilor de animale, în special cabaline, fără documente, precum şi punerea pe piaţă a cărnii obţinută în alte condiţii decât cele permise de legislaţia în vigoare.
Controalele au vizat zona Şos. Chitila, sector 1, Şos. Giurgiului, sector 4, Şos. Alexandriei, sector 5 şi Şos. Prelungirea Ghencea, sector 6. Au fost verificate 255 mijloace auto, din care 67 transportau produse alimentare de origine animală şi nonanimală, iar 188 de mijloace auto nu au făcut obiectul controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.
În urma verificărilor efectuate, a fost identificată o cantitate de 400 kg carne bovină care nu prezenta marca de sănătate şi documente prevăzute de legislaţia sanitară veterinară în vigoare, motiv pentru care întreaga cantitate a fost denaturată şi dirijată spre neutralizare.






