3 minute de citit

Amenințare pentru turmele de oi și capre!

Amenințare. După nenorocirea virusului pestei micilor rumegătoare, care s-a abătut peste crescătorii de ovine din țara noastră, un alt virus agresiv se apropie periculos de România. După ce Grecia a fost devastată de ambele boli, aceasta aflându-se în carantină totală, Bulgaria a anunțat apariția unui focar de variolă, confirmat în data de 7 mai. Deși riscurile sunt extrem de mari, ANSVSA nu a transmis nicio alertă către fermieri și nici nu s-au instituit controale în vamă, susține ziarul Național.

Avalanșa de viruși periculoși a lovit crunt doar țările sărace ale UE, de la pesta micilor rumegătoare, febra aftoasă până la variola ovină și caprină. Țările afectate au fost Grecia, România, Ungaria și România, astfel că exporturile, care îi țineau pe linia de plutire pe fermieri, au fost stopate.

Variola ovină și caprină este o boală infecțioasă virală care afectează caprinele și ovinele și care poate avea un impact mare asupra populațiilor de animale în cauză și asupra profitabilității creșterii lor, cauzând perturbări ale circulației transporturilor respectivelor animale și ale produselor provenite de la ele în interiorul Uniunii, precum și ale exporturilor către țări terțe, susține Comisia Europeană. Un focar al acestei boli la caprine și ovine a fost confirmat, în data de 7 mai, în Bulgaria, în regiunea Haskovo. Ca răspuns la respectivul focar, Bulgaria a stabilit o zonă de restricții, care cuprinde zone de protecție și de supraveghere, unde se aplică măsurile generale de menținere sub control a bolii pentru a preveni răspândirea în continuare a bolii respective, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687.

turma oi capre o

”Pentru a preveni orice perturbări inutile ale comerțului din Uniune și pentru a evita impunerea de către țări terțe a unor bariere nejustificate în calea comerțului, este necesar să se identifice rapid, la nivelul Uniunii, arealul corespunzător acestei zone de restricții și durata aplicării măsurilor care vizează variola ovină și caprină. Durata măsurilor trebuie să țină seama și de standardele internaționale din Codul sanitar pentru animale terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor”, a precizat Comisia Europeană. În acest sens, în Regiunea Haskovo au fost stabilite zone de protecție până la 29 mai 2025 și zone de supraveghere până la data de 7 iunie 2025.

Nicio atenționare de la ANSVSA
Ultimul comunicat al ANSVSA privitor la variola ovină datează din 5 septembrie 2024, când în Bulgaria, în localitatea Straldzha, regiunea Yambol, a apărut primul focar de variolă ovină. ”ANSVSA monitorizează atent evoluția situației din Bulgaria și colaborează îndeaproape cu autoritățile sanitar-veterinare bulgare pentru a preveni răspândirea bolii în România.

ANSVSA recomandă crescătorilor de ovine și caprine din România să aplice măsuri stricte de biosecuritate în ferme, inclusiv controlul accesului persoanelor și vehiculelor, să notifice imediat medicul veterinar în cazul în care observă semne clinice suspecte la ovine și caprine (erupții cutanate, febră, stare generală proastă) și să respecte toate recomandările și măsurile dispuse de autoritățile veterinare”, transmitea , anul trecut, ANSVSA.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
nicusor dan legi

Legi promulgate ASTĂZI de Nicușor Dan!

Legi. Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat patru legi esențiale pentru agricultură, transport și administrație. Actele normative aduc schimbări importante […]

Citește mai multe știri →