4 minute de citit

Alertă rabie la ferme de bovine! Vaci sacrificate!

Alertă. Este panică într-o comunitate din Iași, după ce unele dintre vacile unor fermieri au fost mușcate de o vulpe turbată. Bovinele au fost sacrificate, iar familiile fermierilor s-au prezentat la Cabinetul Antirabic din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași pentru a se imuniza împotriva rabiei.

Panică în comuna Tomești, județul Iași! Vacile unor fermieri au fost mușcate de o vulpe turbată

Miercuri, 12 noiembrie 2025, reporterii BZI s-au deplasat în localitatea Vlădiceni, comuna Tomești, unde au discutat cu mai mulți locuitori. Oamenii susțin că este prima dată când au auzit de o astfel de situație.

„Este un băiat care are fermă, vacile lui au turbat. Făceau urât și așa și-a dat seama că nu e în regulă treaba cu ele. Au fost la medic, situația s-a rezolvat”, a declarat o vecină de-a lui Marius Răzvan.

Reporterii BZI au discutat și cu tatăl fermierului. Acesta a explicat că vacile au fost sacrificate, iar cadavrele lor îngropate.

„Fiul meu are o fermă, dar nu vacile lui au fost mușcate de vulpe, ci ale asociatului său. Vacile erau la păscut pe un deal de aici, din comună; aveau și gard electric, stăteau foarte bine. Eu am 70 de ani, dar n-am mai auzit de așa ceva, ca vulpile să muște vacile. S-au înmulțit foarte mult și coioții, nu doar vulpile. Înainte erau doar în Delta Moldovei, dar acum sunt și în comunele din apropiere de Iași. A venit o comisie. Vacile au fost omorâte, li s-au tăiat capetele și au fost luate pentru nu știu ce analize – am înțeles că rabia afectează creierul. Nu știu unde le-au dus. Pentru restul cadavrelor au săpat o groapă adâncă cu buldoexcavatorul și le-au îngropat acolo, și peste ele au turnat var. Eu nu m-am vaccinat anti-rabie, dar băiatul da; și nora, au și o fetiță, a fost și ea la vaccinare. Doar nu au fost mușcați, dar au intrat în contact cu vacile, au trebuit să se vaccineze. Eu nu m-am vaccinat, n-am avut treabă cu ei”, a declarat tatăl lui Marius Răzvan, pentru bzi.ro

crescatori vaci o

În 2025 au fost raportate 40 de focare de rabie, față de doar cinci în 2024, dintre care trei sunt active în prezent: două determinate de bovine, în Vlădiceni și Brădicești, și unul de o vulpe, în Gheorghițoaia. Medicul îndeamnă populația să evite contactul cu animalele suspecte și să raporteze orice incident autorităților, subliniind importanța vaccinării; fiind deja 1.600 de persoane imunizate în acest an.

Aşa cum am atras atenţia pe tot parcursul anului, revin cu un semnal de alarmă în ceea ce reprezintă pericolul rabic. În momentul de faţă, la nivelul judeţului Iaşi sunt active 3 focare de rabie: două declanşate de bovine – unul în localitatea Vlădiceni (comuna Tomeşti), cu 9 contacți, şi unul în Brădicești (comuna Dolheşti), cu 8 contacți –, iar cel de-al treilea determinat de o vulpe, în Gheorghițoaia, cu un contact. Situaţia rămâne una alarmantă, chiar dacă este monitorizată şi menţinută sub control. Până în momentul de faţă a anului 2025 au fost declarate 40 de focare de rabie, comparativ cu anul precedent, când au fost înregistrate 5. Facem din nou apel către populaţie să nu interacţioneze cu animalele – fie ele domestice, sălbatice sau în captivitate – care prezintă un comportament anormal; să anunţe autorităţile, în speţă Direcţia Sanitar Veterinară, iar dacă s-a produs un contact cu animalul respectiv, să se adreseze Spitalului de Boli Infecţioase «Sf. Parascheva» Iaşi. Persoanele vaccinate până în prezent: 2025 – 1.600; persoane vaccinate 2024 – 1.319”, a transmis dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” Iaşi.

Cisteste si...

oi capra bani o

Ajutor de urgență pentru crescătorii de oi și capre!

𝐁𝐥𝐨𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐱𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐨𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚𝐩𝐫𝐢𝐧𝐞 𝐯𝐢𝐢 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐭̦𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐭̦𝐞 – 𝐨 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐚̆ 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞! Avertizează europarlamentarul român […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
oi capra bani o

Ajutor de urgență pentru crescătorii de oi și capre!

𝐁𝐥𝐨𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐱𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐨𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚𝐩𝐫𝐢𝐧𝐞 𝐯𝐢𝐢 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐭̦𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐭̦𝐞 – 𝐨 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐚̆ 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞! Avertizează europarlamentarul român […]

Citește mai multe știri →
×