Crescătorii de ovine din România, prin asociațiile care-i reprezintă, au discutat astăzi cu noua conducere a Ministerului Agriculturii. Una dintre solicitările făcute ministrului agriculturii Florin Barbu de oieri este ajutorul pentru tunsul oilor.
„ȘEDINȚĂ DE LUCRU LA MINISTERUL AGRICULTURII… una din solicitările prezentate de mine a fost alocarea unui ajutor pentru tunsul oilor… am speranța că se va rezolva și acest ajutor, mai ales ca din anul 2024 vom avea posibilități sa se colecteze lâna în toate județele țării,” a informat astăzi Asociația Agricolă Țara Loviștei.
Foto Asociația Agricolă Țara Loviștei
Crescătorii de oi din România nu au mai beneficiat de un astfel de ajutor, ar fi o premieră. Pe lângă subvențiile APIA, oierii au beneficiat de un ajutor minimis la lână, criticat de mulți dintre oieri, considerat mai degrabă un ajutor pentru cei care intermediază comerțul cu lâna oilor.