Ajutor de urgență pentru fermierii români, anunțat astăzi de europarlamentarul Dan Motreanu.
„În Parlamentul European am dezbătut planul de acțiune privind îngrășămintele, prezentat de Comisia Europeană. Fermierii români, la fel ca toți fermierii europeni, au nevoie urgentă de sprijin, în condițiile în care prețul îngrășămintelor a crescut semnificativ. În calitate de europarlamentar, susțin orice măsuri prin care îi protejăm pe fermierii români și sprijinim producția de îngrășăminte din România.
ℹ Fermierii europeni care se confruntă cu costuri ridicate ale îngrășămintelor vor primi sprijin prin creșterea sumei din rezerva pentru agricultură.
ℹ Comisia va elabora până la vară un pachet financiar, astfel încât fermierii să primească ajutorul înainte de următorul ciclu de producție.
ℹ În aprilie 2026, prețurile totale ale îngrășămintelor pe bază de azot din UE au continuat să crească, ajungând cu 40% peste nivelul din decembrie 2025.
ℹ Comisia va prezenta o legislație care să permită o nouă schemă de lichidități, flexibilitate sporită pentru plățile în avans, stimulente pentru utilizarea mai eficientă a îngrășămintelor.
ℹ Comisia va lua măsuri pentru susținerea producției de îngrășăminte în UE, astfel încât să reducă dependența de importuri.
ℹ Adoptarea unor astfel de măsuri de sprijin poate constitui o oportunitate și pentru România de a obține sprijn pentru producția de îngrășăminte.
ℹ Guvernul Ilie Bolojan a făcut un pas decisiv pentru salvarea combinatului chimic Azomureș. Ilie Bolojan a mandatat conducerea Romgaz să preia Azomureș.
ℹ 30% din îngrășămintele pe bază de azot și 70% din îngrășămintele fosfatice utilizate în UE pentru producția agricolă sunt importate.
ℹ Producția de îngrășăminte din UE depinde de utilizarea gazelor naturale, al căror preț a crescut din cauza războiului din Iran,” a postat eurodeputatul , pe Facebook.






