2 minute de citit

Ajutor de 20 euro/animal pentru gospodarii care cresc porci!

Micii crescători de porci, cei care cresc porci în gospodăria țărănească, vor beneficia de un ajutor de 20 de euro/cap de porc acordat până la maxim 5 capete de animale, a anunțat astăzi ministrul interimar al agriculturii, vicepremierul Tanczos Barna, într-o conferință de presă susținută la sediul Ministerului Agriculturii.

Condițiile impuse gospodăriilor țărănești, neînregistrate sanitar-veterinar, pentru obținerea banilor este ca animalele să fie crotaliate, să fie înregistrate în SNIIA. Pentru exploatațiile de creștere a porcinelor de tip A, înregistrate sanitrar-veterinar, ajutorul de 20 de euro/cap porc va fi acordat până la maxim 50 de capete de porci, iar la condiții se adaugă și existența unui contract încheiat cu un medic veterinar, condiții minime de biosecuritate și bunăstare.

„Interesul Ministerului Agriculturii este să avem un inventar corect și la zi a exemplarelor de porcine din țară, indiferent dacă sunt în gospodării mari sau gospodării mici,” a spus ministrul Tanczos Barna, care a adăugat că astfel micii crescători de porci, gospodarii sunt încurajați să-și crotalieze animalele și să le înregistreze în SNIIA. România este roșie de pestă porcină africană (PPA) și astfel boala ar putea fi ținută sub control.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×