2 minute de citit

AJUTOR DE 12 MILIOANE DE EURO PENTRU FERMIERI, O SINGURĂ CERERE DEPUSĂ PÂNĂ ASTĂZI! CE SPUNE MINISTRUL OROS!

ABATOARE ÎN ZONA MONTANĂ! Ministerul Agriculturii a alocat 12,9 milioane de euro pentru submăsura 4.2 Sprijin pentru construirea de abatoare de capacitate mică în zona montană. Cuantumul ajutorului este de 300.000 de euro. Submăsura a fost lansată în data de 13 iulie 2020 și până azi, 5 noiembrie, a fost depusă o singură cerere. Ce spune ministrul agriculturii Adrian Oros, de ce au fost alocați acești bani pe care fermierii români nu se înghesuie să-i ceară?

Am alocat 12 milioane de euro ajutoare pentru abatoare în zona montană pentru că acolo era nevoie. Aici fac o paranteză. Capacitatea de abatorizare pe care o are acum România este de aproape 4 ori mai mare decât numărul de animale pe care-l avem. Doar că aceste abatoare, multe dintre ele închise, sau care lucrează la capacitate redusă sunt dispuse doar în anumite zone ale țării și sunt zone întregi, mai ales zonele montane, descoperite și de aceea am recurs la această măsură, a spus joi, ministrul agriculturii Adrian Oros.

abatoare 5 nov_b

Sprijinul pentru investiții în abatoare de capacitate mică din zona montană a fost lansat de Agenția pentru Fnanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pe data de 13 iulie 2020, iar data limită de depunere a proiectelor este 31 decembrie 2020. Până la această dată, potrivit site-ului oficial AFIR, a fost depus un singur proiect în valoare de 299.946 de euro. Ministerul Agriculturii estimează că se pot finanța din alocarea de 12,9 milioane euro 40 de proiecte.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×