Ministrul interimar al agriculturii, Tanczos Barna, a anunțat, luni seara, la Agro TV, că va fi lansată intervenția DR-14 – Investiții în fermele de mici dimensiuni care presupune un ajutor european de de până la 50.000 euro per proiect cu o intensitate de finanțare de 85%. Ferma trebuie să aibă o dimensiune cuprinsă între 2.000 și 11.999 SO (Standard Output), iar beneficiarii sunt persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, SRL-uri, etc. care administrează o exploatație agricolă de mici dimensiuni.
„DR-12 și DR-14 sunt pe circuitul de semnături, au mai trecut o dată prin consultarea publică clasică și obligatorie, prin Comitetul de Monitorizare și sunt pe circuitul de semnături între AFIR și MADR. Se semnează săptămâna aceasta și săptămâna viitoare vor fi gata de lansare”, a declarat ministrul interimar al agriculturii pentru Agro TV.
Liniile de finanțare urmează să fie lansate după mai multe amânări și schimbări ale condițiilor de accesare. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) va anunța calendarului sesiunilor de depunere a proiectelor.
DR-12 Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor instalați oferă fonduri europene nerambursabile de până la 200.000 per proiect. Programul finanțează modernizarea utilajelor, construcții agricole, înființarea de plantații și procesarea la nivel de fermă. Contribuția proprie variază între 20% și 35%.






