2 minute de citit

Ajutoare naționale tranzitorii pe hectar și ajutoare de minimis!

Ministerul Agriculturii a venit în 2024 în sprijinul fermierilor cu o serie de ajutoare financiare, scheme de sprijin pe hectar. 

Datele transmise de MADR arată că au fost alocate peste 462,5 milioane de lei pentru subvenţionarea motorinei utilizate la lucrările agricole, peste 1,557 miliarde de lei pentru sprijinirea întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole vegetale, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

renta hectar bun_b

Un alt ajutor de stat acordat în 2024 a vizat compensarea parţială a pierderilor la cultura de tomate în spaţii protejate şi la cultura de usturoi, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, bugetul total alocat pentru aceste două programe depăşind 457,77 milioane de lei.

De asemenea, s-a acordat un ajutor de minimis pentru susţinerea producţiei de cartof de consum, un cuantum de 200 euro/ha, impactul bugetar fiind de 11,483 milioane de euro, dar şi Ajutoare Naţionale Tranzitorii (ANT) în sectorul vegetal, respectiv plăţi decuplate de producţie în teren arabil pentru in/cânepă, tutun, hamei şi sfeclă.

Producătorii agricoli au primit compensaţii în acest an pentru culturile agricole afectate de seceta pedologică din perioada septembrie 2023 – august 2024 sub formă de grant de 1.000 lei/ha, iar până în prezent plăţile au depăşit două miliarde de lei.

Potrivit MADR, alt ajutor a fost cel pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate, pentru perioada 2024-2025 (tomate, ardei gras şi/sau lung şi/sau gogoşar, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde), cu un impact bugetar maxim de 124,337 milioane de lei, respectiv 25 de milioane de euro.

Cisteste si...

bolojan pleaca

A căzut Guvernul Bolojan!

Guvernul Bolojan a căzut cu 281 de voturi pentru. Moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR la adresa Executivului […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×