Reprezentanții Agrostar, federație afiliată la Blocul Național Sindical (BNS), i-au cerut miercuri, 29 iunie a.c., președintelui Traian Băsescu sprijin pentru realizarea și punerea în practică a unei strategii agricole care să întrunească acceptul tuturor forțelor politice și al organizațiilor profesionale, în cadrul intâlnirii pe care au avut-o cu oficialul român.
„Pe fondul lipsei de dialog manifestată până acum de ministrul Agriculturii, în condițiile în care se vorbește tot mai mult de o criză alimentară la nivel global, i-am cerut președintelui Traian Băsescu să-și asume rolul de a impulsiona, prin intermediul Comisiei Prezidențiale de Agricultură, realizarea unei strategii naționale coerente adaptată situației”, a declarat președintele Agrostar, Ștefan Niculae .
Reprezentanţii Agrostar i-au prezentat preşedintelui ţării principalele probleme referitoare la cadastrare, la comasarea terenurilor şi cele legate de asocierea agricultorilor şi au propus, totodată, măsuri de relansare a unor sectoare deficitare, care obligă ţara noastră la importuri mari.
Potrivit preşedintelui Agrostar, strategia agricultorilor prevede şi consolidarea lanţului de procesare a produselor agricole prin investiţiile PNDR, astfel încât producătorii şi agricultorii români să nu mai fie la mâna intermediarilor. De asemenea, Ștefan Niculae i-a solicitat preşedintelui României şi rediscutarea TVA la alimente.
Următoarea întâlnire între reprezentanții Agrostar și președintele Traian Băsescu va avea loc peste două săptămâni.
Federația Agrostar a fost înfiinţată în 1990 şi numără peste 38.000 de membri, având în componenţa sa peste 150 de sindicate din toate ramurile agriculturii (cultura câmpului, avicultură, viticultură, horticultură, sindicate ale producătorilor şi fermierilor).
Tabără: „ Ţinta lor a fost mai mult de natură politică”
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, consideră că reprezentanţii Federaţiei Agrostar au venit nepregăţiţi în faţa preşedintelui Traian Băsescu, în ceea ce priveşte problemele agriculturii româneşti, „ţinta lor fiind mai mult de natură politică”.
„M-au surprins că nu au fost pregătiţi în privinţa mai multor subiecte legate de investiţiile pe care le pot face din fonduri europene prin PNDR, dar şi de sumele care pot fi date agricultorilor. Ar fi trebuit să ştie că nu pot fi aduşi bani în plus în buget pentru a da subvenţii agricultorilor decât dacă avem acordul UE. Consider că Agrostar a venit mai mult cu vorbe goale decât cu probleme reale şi măsuri concrete. Ţinta lor a fost mai mult de natură politică”, a declarat, citat de Agerpres, ministrul Valeriu Tabără.
Tabără a precizat că Agrostar a acuzat lipsa unei strategii pe agricultură, a unei politici active a Ministerului Agriculturii pe lângă Bruxelles, precum şi faptul că ministerul nu sprijină asocierea agricultorilor.
„Noi avem deja o strategie pe care o vom publica pe site-ul MADR imediat ce vor fi oficializate primele date ale Recensământului General Agricol (RGA). Nu putem face strategii pe date false, trebuie să ţinem cont de realităţile actuale, nu de cele din urmă cu 10 ani. Cred ca săptămâna viitoare Guvernul va aproba primele date prezentate de INS din agricultura românească culese în cadrul RGA”, a precizat Tabără.
Referitor la asocierea producătorilor agricoli, Tabără a mai precizat că Ministerul Agriculturii nu poate interveni în asocierea acestora, fiind o decizie strictă a lor. „Putem stimula asocierea dar nu putem interveni. Agricultorii au la dispoziţie chiar şi fonduri europene pentru a se organiza. Trebuie doar să fie informaţi şi să le acceseze”, a mai adăugat Tabără.





