1 minut de citit

Agricultura şi serviciile pentru întreprinderi sunt principalele sectoare de investiţii din Grecia

Noii întreprinzători, al căror număr a crescut în Grecia la 8% în 2011, faţă de 5,3% în 2010, investesc în agricultură şi în sectorul serviciilor pentru întreprinderi, potrivit unui studiu publicat joi de Institutul de cercetări al patronatului (Iove).

„Tendinţa este către produse care pot fi comercializate şi exportate, ceea ce este un pas pozitiv”, a spus Yannis Stournaras, director al Iove, cu ocazia prezentării studiului, potrivit agenţiei Ana.

Majoritatea persoanelor care se lansează în agricultură şi serviciile pentru întreprinderi aparţin grupei de vârstă 45-54 de ani, pe când în anii precedenţi mai degrabă cei mai tineri, cu vârste între 25 şi 34 de ani, erau interesaţi de aceste două sectoare, arată studiul.

O altă caracteristică a noilor întreprinzători este că finanţarea lor provine din mediul familial sau amical, având în vedere lipsa de credit bancar şi penuria de lichidităţi în urma crizei şi a recesiunii care loveşte ţara al cincilea an consecutiv.
sursa: Agerpres

Cisteste si...

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×