La cea de a 78-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale pentru Industrie Alimentară, Agricultură şi Horticultură "Săptămâna verde" de la Berlin care şi-a închis porţile la sfârşitul lunii trecute, produsele tradiţionale din sudul Moldovei au fost la mare căutare de publicul vizitator.
Marius Verdeşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale din zona Covurlui, judeţul Galaţi, el însuşi reputat producător cel care a lansat cunoscutul brand Zimbria, ne-a declarat: “Suntem prezenţi a treia oară la acest însemnat eveniment. A fost un succes, nu la fel ca în ediţia trecută când România a fost partenerul oficial al Târgului. Suntem mulţumiţi că am reuşit să ne menţinem aproape pe acelaşi nivel al vânzărilor din anul trecut. Berlinezii sunt cumpătaţi la cheltuieli, trebuie să fie convinşi că produsele prezentate sunt valoroase şi sănătoase.”
Publicul german a apreciat produsele gălăţene comercializate sub brandurile Zimbria şi Gică Roată, ultimul lansat de IF Druică la Indagra, ediţia 2012, între care: pastrama ciobănească de berbecuţ, muşchiuleţul de capră împletit, purceluşul de lapte copt în afumătoare, specialităţile din vânat, cârnaţii ciobăneşti, muşchiuleţul de vită copt pe cărbuni, brânza de Covurlui cu negrilică, brânza de burduf, ori caşcavalul filat şi împletit de mână.
Standul amenajat de Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale din zona Covurlui fost vizitat de comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, şi de ministrul Daniel Constantin.
La sfârşitul lunii februarie, Marius Verdeşi va fi prezent în Dubai într-o misiune economică unde va promova în acest colţ de lume, sub brandurile Zimbria şi Gică Roată, produsele tradiţionale gălăţene.