Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) lansează cea de-a cincea sesiune de selecţie pentru proiecte în domeniul protecţiei naturii, incluse în Axa Prioritară 4 Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, se arată într-un comunicat de presă al MMP.
Beneficiarii ar putea fi: administratorii şi custozii ariilor protejate, agenţiile regionale şi locale de protecţia mediului, instituţiile şi autorităţile publice, organizaţiile neguvernamentale, institutele de cercetare, universităţile, muzeele.
Se primesc cereri până la 6 iulie 2012
Cererile de finanţare, pot fi depuse până la data de 6 iulie 2012, ora 16:00, la sediile Organismelor Intermediare din cele opt Regiuni de Dezvoltare ale României. Formularul de aplicaţie şi Ghidul Solicitantului sunt disponibile pe pagina de Internet dedicată Axei Prioritare 4 a POS Mediu.
Condiţii
În cazul în care aria protejată este localizată într-o regiune, iar sediul solicitantului se află într-o altă regiune, proiectul se depune în regiunea în care aria protejată este localizată.
De asemenea, dacă proiectul vizează o arie protejată a cărei întindere depăşeşte graniţele unei regiuni, solicitantul va depune Cererea de Finanţare la Organismul Intermediar din regiunea în care se află sediul administraţiei ariei naturale protejate.
Dacă aria vizată de proiect nu are constituită structură de administrare/custodie, iar întinderea acesteia depăşeşte graniţele unei regiuni, solicitantul va depune cererea de finanţare la Organismul Intermediar din regiunea pe teritoriul căreia se află cea mai mare suprafaţă a ariei naturale protejate pentru care se solicită finanţare.
În cazul în care proiectul vizează arii protejate situate în mai multe regiuni, formularul va fi depus în regiunea în care se află sediul solicitantului, iar dacă sunt vizate arii protejate situate în cel puţin trei regiuni diferite acesta va fi depus la OI POS Mediu Bucureşti.