În judeţul Gorj, campania de toamnă este aproape de final, fermierii reuşind să semene până în prezent întreaga suprafaţă de orz şi triticale şi circa 90% din cea cu grâu.
Potrivit şefului Direcţiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR), Dan Tănăsescu, la suprafeţele însămânţate cu grâu există o mică întârziere din cauza precipitaţiilor căzute în cursul săptămânii trecute. „Mai avem câteva suprafeţe care trebuie însămânţate cu grâu, dar deja suntem pe final. Din totalul de 9.600 de hectare care trebuie însămânţate cu grâu, pe 90% a fost deja încheiată campania. La triticale şi la orz, toate suprafeţele au fost însămânţate, şi anume 1.600 de hectare, respectiv 300 de hectare la orz. Suntem un pic întârziaţi la grâu din cauza ploilor de săptămâna trecută, în general, culturile se dezvoltă bine”, a spus Dan Tănăsescu, potrivit Agerpres.
În acelaşi timp, agricultorii din judeţul Harghita lucrează cu greu pământurile. Seceta extremă nu permite pregătirea optimă a patului germinativ pentru culturile de toamnă, astfel încât doar jumătate din suprafaţa programată a fost lucrată.
„Unele parcele, semănate mai timpuriu, arată bine, sunt frumoase. Dar există culturi de toamnă la care răsărirea este întârziată şi neuniformă, din cauză că pregătirea patului germinativ a fost dificilă, pe fondul secetei pedologice”, a declarat directorul Direcţiei pentru Agricultură (DADR) Harghita, Torok Jeno.





