Onorarea celor peste 10.000 de cereri pentru ajutorul de minimis depuse de către agricultorii ale căror culturi au fost afectate de secetă în anul agricol 2012 a început de miercuri, 20 noiembrie, anunţă Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Buzău.
„Am primit 10.100 de dosare, suma totală se ridică la circa 3,6 milioane de lei. Efectuarea plăţilor se va face în ordinea depunerii dosarelor”, a declarat şeful Direcţiei Generale pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Buzău, Cosmin Florea.

Un agricultor poate primi maxim 1.000 de lei, valoarea sprijinului fiind de 100 de lei/hectar, banii acordându-se în limita unei suprafeţe de zece hectare. „Cele mai multe cereri au venit din Câmpia Bărăganului, Pogoanele, Mihăileşti, Glodeanu Sărat, Glodeanu Siliştea, Cochirleanca, Poşta Câlnău, Vadu Paşii”, a mai spus Cosmin Florea.
sursa: Agerpres





