LA FUNDUL SACULUI. Banii disponibili pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” pentru alte zone decât cea montană au fost epuizați pentru sesiunea 2016, anunță Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR), printr-un comunicat oficial.
Potrivit comunicatului AFIR, valoarea totală nerambursabilă a proiectelor depuse prin submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” a ajuns la nivelul maxim al sumei pentru care se pot primi cereri de finanțare în acest an pentru zona non-montană.
Până în acest moment, pentru dezvoltarea fermelor agricole în zonele non-montane, au fost depuse 3.973 de cereri de finanțare, în valoare de 163,24 milioane de euro.
Odată atins plafonul stabilit din alocarea disponibilă pentru componenta non-montană din cadrul submăsurii 6.1 (153,6 milioane de euro) sesiunea de depunere a proiectelor se închide automat.
AFIR precizează că pentru zona montană din cadrul submăsurii 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, AFIR primește în continuare cereri de finanțare, suma disponibilă ramasă este de 33,3 milioane de euro, sesiunea de depunere fiind deschisă până la 31 octombrie 2016, în limita fondurilor disponibile.
(Sursa: AFIR)





