Adrian Pintea, secretar de stat MADR. Sesiunea de depunere a cererilor unice la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a fost prelungită până la 13 iunie 2025. De ce a fost nevoie de această prelungire și există riscul să întârzie plata subvențiilor APIA pe hectar și pe cap animal, cuvenite fermierilor pentru acest an? Vine cu explicații Adrian Pintea, secretar de stat MADR, fost director general APIA.
„De ce am luat la Ministerul Agriculturii această decizie? Pentru că au venit foarte multe solicitări din teritoriu, de la nivelul centrelor locale APIA, care au o legătură mult mai directă cu fermierii decât tu minister, și-n cadrul audiențelor, la fel și ministrul Barbu, foarte mulți fermieri au spus că nu au reușit la nivelul unităților administrativ-teritoriale, primării, să încheie contractele, să finalizeze licitațiile, și am văzut cumva și din ritmul de depunere a acestor cereri, undeva sunt la 6 milioane și ceva de hectare, și noi undeva trebuie să închidem aproape de 10, deci undeva vreo 2 milioane hectare am văzut că sunt digitizate, dar nu sunt încă cererile închise. Asta este și o meteahnă a noastră, aș face apel la fermieri să nu lăsăm pe ultima sută de metri, categoric și sistemul, oricât ar fi el de performant, la un moment dat obosește.
Prin această prelungire, Ordinul MADR 197, a și fost publicat în Monitorul Oficial, termenul s-a prelungit până-n data de 13 iunie, inclusiv. Deci, 13 iunie va fi ultima zi în care se mai pot depune aceste cereri. Aceasta este ultima zi în care se depun.
Am considerat că două săptămâni de prelungire nu ar afecta activitatea curentă a agenției pe viitor, pentru că ce ne interesează este să ajungem la data de 16 octombrie când să se demareze plățile aferente anului 2025. Nu există nicio problemă, cele două săptămâni se vor recupera din mers,” a anunțat Adrian Pintea, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, la Agrostrategia TVR 1.

El a precizat și procentele aplicate pentru avansul la subvențiile agricole aferente acestui an.
„În fiecare an, pleacă cu 50% FEGA (plăți directe pe hectar și pe cap animal), 50% FEADR (plăți compensatorii dezvoltare rurală), și aici, cu siguranță, viitoarea echipă ministerială va face demersuri către Comisia Europeană, solicitări să se acorde un avans cel puțin cum a fost în anii trecuți de 70% FEGA, 85% FEADR. Categoric că toți fermierii așteaptă plata avansului, dar deja foarte mulți fermieri, ăsta a fost un lucru bun pe care l-am implementat când eram director general la APIA, pe urmă s-a mai extins, cu acele adeverințe APIA cu care poți să-ți iei de la bancă un credit garantat cu subvențiile. A avut succes și foarte mulți fermieri mari și-au luat banii, așa că ei nici nu așteaptă avansul, pentru că oricum trebuie să-l dea înapoi băncii,” a mai spus Pintea.






