2 minute de citit

Adio subvenții APIA și amenzi de până la 100.000 de lei!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Caraș-Severin informează că, până în prezent, 30 de fermieri au fost identificați cu parcele care prezintă urme de ardere a vegetației în campania de plată 2024. Constatările au fost realizate pe baza fotografiilor cu geolocație transmise prin protocolul APIA – IGSU – Garda Națională de Mediu.

Practica, interzisă prin reglementările APIA, poate duce la pierderi financiare semnificative pentru fermieri, prin reducerea sau chiar anularea subvențiilor, dar și prin aplicarea unor amenzi considerabile.

Peste 190 de sesizări procesate și verificări în desfășurare
Potrivit purtătorului de cuvânt al APIA Caraș-Severin, Ionuț Brabete, instituția a procesat și verificat peste 190 de sesizări până la data de 6 martie 2025.

După această dată, s-au semnalat încă 83 de cazuri de ardere a vegetației. APIA continuă procesarea datelor GPS transmise prin fotografiile geo-localizate pentru a identifica fermierii care au depus cereri de plată în campania 2024.

teanc-euro-arde_b

Echipele APIA vor efectua controale la fața locului pentru a verifica dacă fermierii respectă condițiile de eligibilitate privind interdicția de incendiere a vegetației.

Verificări stricte și sancțiuni pentru fermierii care încalcă legea
APIA anunță că, odată cu finalizarea campaniei de depunere a cererilor de plată pentru 2024, se va efectua o reanalizare detaliată a situației arderilor de vegetație pe tot parcursul anului 2025.

Inspectorii APIA vor colabora cu autoritățile pentru verificarea datelor și vor transmite propuneri de sancționare a fermierilor care nu respectă interdicția privind incendierea vegetației.
Măsura are ca scop protejarea mediului, prevenirea incendiilor necontrolate și menținerea unui echilibru ecologic pe terenurile agricole.

Ce riscă fermierii care ard vegetația ilegal?
Conform reglementărilor în vigoare, fermierii care încalcă interdicția de incendiere a vegetației riscă amenzi drastice, după cum urmează:

Persoane fizice: între 7.000 și 15.000 de lei
Persoane juridice: între 50.000 și 100.000 de lei
În plus, incendierea terenurilor agricole poate duce la pierderi financiare suplimentare, prin suspendarea plăților APIA pentru suprafețele afectate. (Radio România Reșița)

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
subventie lapte

Noi subvenții APIA pe listă!

Sunt propuse noi subvenții APIA pentru viitoarea politică agricolă comună 2028-2034, anunță europarlamentarul Daniel Buda, într-o postare Facebook. „Sprijin pentru […]

bani apicultori o

Nou ajutor pentru apicultori!

Apicultorii primesc o veste bună de la Parlament. Senatul României a votat deja modificarea Codului fiscal astfel încât apicultorii aă […]

Citește mai multe știri →
×