Producătorii de lapte au nevoie de o dovadă că au livrat laptele ca să încaseze de la APIA un ajutor de minim 12 euro/tona de lapte și maxim 2.900 euro/fermier. Problema se ivește la fermierii persoane fizice. Care este documentul fiscal de care au nevoie fermierii ca să ia banii?
8.773.154 euro este ajutorul financiar, aprobat pe 16 martie de Guvern, pentru fermierii din sectorul laptelui.
Sunt eligibili pentru ajutorul de minimis fermierii care îndeplinesc următoarele criterii:
Sunt înscrişi în sistemul cotelor de lapte la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, prin Compartimentul de administrare a cotelor de lapte, ca producători cu cote de livrări pentru anul de cotă 2014-2015, respectiv dețin cotă de livrări la data de 31 martie 2015.
Sunt în activitate, respectiv au încheiat un contract pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii solicitării, cu un prim – cumpărător, şi dețin cel puţin un document fiscal care să ateste livrarea laptelui, aferent contractului.
Producţia de lapte livrată pe beneficiar este de minimum 5 tone de lapte în anul de cotă 2014-2015. Documentul fiscal le dă bătăi de cap fermierilor persoane fizice.
Mulți dintre ei ne-au întrebat care este acest document fiscal cu care pot să dovedească la APIA livrarea laptelui?
Fermierii pot să atașeze cererii un borderou de achiziții de la fabrica/procesatorul unde au livrat laptele sau o factură fiscală/chitanță prin care fabrica le-a plătit marfa, spun surse APIA.
Suma cuvenită fiecărui producător se calculează de către APIA conform cantității de lapte livrată în anul de cotă 2014-2015:
240 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte cuprinsă între 5 tone inclusiv şi 20 tone inclusiv;
12 euro/tonă pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 20 tone şi până la 200 tone inclusiv;
2900 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 200 tone.
ATENȚIE! TERMENUL LIMITĂ PENTRU DEPUNEREA CERERILOR ESTE 8 APRILIE. APIA trebuie să vireze banii până la 30 iunie 2016.