După finalizarea Programului de guvernare și publicarea acestui document sâmbătă, astăzi, duminică, președintele Nicușor Dan a anunțat că Eugen Tomac, desemnat prim-ministru, se retrage.
“Domnul Eugen Tomac și-a depus mandatul în această dimineață și, în aceste condiții îl desemnez ca prim-ministru pe domnul Adrian Veștea. Domnul Adrian Veștea a parcurs toate etapele administrative, a fost un primar de succes, a fost un președinte de Consiliu Județean de succes, a fost un ministru de succes, o persoană care a atras fonduri europene, o preocupată de dezvoltare. De exemplu, a dezvoltat aeroportul din Brașov, care este un succes”, a declarat Nicușor Dan.

Adrian Veștea (dreapta), Eugen Tomac (stânga)
Noul premier desemnat de președintele Nicușor Dan, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul, este liberalul Adrian Veștea. Acesta are convingerea că va reuși să formeze un guvern politic cu o susținere puternică în Parlament care să asume reforme reale.
„Îmi asum această responsabilitate într-un moment de criză politică și știu de la firul ierbii care sunt așteptările oamenilor, care sunt problemele cu care se confruntă și ce este de făcut.
Vin după un parcurs de 30 de ani în PNL, am fost de la simplu consilier local, apoi trei mandate de primar, al treilea mandat de președinte de CJ, am avut și șansa de a fi ministru în Guvernul României și am fost ministru la Dezvoltare”, a declarat Adrian Veștea.
El a menţionat că, prin aceste oportunităţi, a avut şansa să meargă în fiecare judeţ al României şi să stea de vorbă cu primarii, cu oamenii şi are toată convingerea că în cel mai scurt timp va forma o echipă cu o susţinere solidă în Parlament.
Priorități pentru viitorul Executiv
„Îmi doresc un guvern politic care să-şi asume reforme reale şi care să menţină România pe direcţia pro-occidentală. Noi suntem a şasea ţară din Europa şi trebuie să punem un accent major pe dezvoltare, ceea ce voi face din prima zi.
De asemenea, voi avea o politică axată pe priorităţi ce ţin de urgenţele României, precum finalizarea proiectelor din PNRR, accederea în OCDE şi operaţionalizarea programului SAFE pentru a ne consolida securitatea”, a spus Veştea, citat de știripesurse.ro






