2 minute de citit

A făcut facultatea și s-a întors la stână!

Ştefan Băluţă provine dintr-o familie de crescători de ovine. Tânărul a absolvit Facultatea de Științe Agricole, specializarea Agromontanologie la Universitatea din Sibiu, dar s-a întors să trăiască şi să muncească la stâna familiei din Vaideeni.

În 2017, împreună cu alţi 12 crescători de ovine, a înfiinţat Cooperativa Agricolă Vaideeni, iar principalul lor obiectiv este să înregistreze „Telemeaua de Vaideeni” în sistemul de Indicaţie Geografică Protejată (IGP).

stana vaideeni_b

Fermierul a deschis primul magazin cu brânzeturi în 2017 în Horezu, iar astfel sub brandul „Stâna de Vaideeni” a pornit afacerea familiei, în care tatăl are grijă de animale, mama prepară produsele, iar Ștefan, alături de soție se ocupă de comercializarea produselor.

stana vaideeni trei_bstana vaideeni patru_b

Al doilea magazin a fost deschis în Râmnicu Vâlcea, unde clienții pot găsi produse autentice de la Vaideeni, precum: brânză de oaie, lapte de vacă și capră, precum și o gamă diversificată de bunătăți locale, începând de la dulcețuri, siropuri, miere, brânzeturi, sucuri naturale, țuică și produse din carne.

În acest moment, magazinele „Stâna de Vaideeni” comercializează peste 10 sortimente diferite de telemea, cașcaval și unt, toate produse proprii din lapte de vacă, oaie și capră. Produsele realizate la Stâna de Vaideeni se comercializează și în Pitești și București, fiind vidate și transportate în mașini frigorifice, astfel încât să se mențină prospețimea și savoarea preparatelor.

stana magazin_b

Stâna Vaideeni participă, începînd de astăzi, la Târgul „Stâne, Gusturi și Tradiții românești”, organizat în curtea Ministerului Agriculturii.

informații, foto MADR

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×