5 minute de citit

Timiş: Cererile de plată pentru CNDP la bovine se depun doar la centrul judeţean APIA

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, centrul judeţean Timiş a făcut public modul de implementare, pentru aplicarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine, potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial nr. 581 din 12 septembrie 2013 Ordinul M.A.D.R. nr. 920/2013.

Astfel, potrivit Ordinului se acordă plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic producătorilor agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin, cresc şi exploatează animale de producţie, identificate şi înregistrate în sistemul naţional, crescători de bovine, pentru următoarele scheme:
A. schemă decuplată de producţie în sectorul lapte;
B. Schemă decuplată de producţie în sectorul carne.

Condiţii pentru bovinele de lapte
Pentru a beneficia de prima pentru schema din sectorul lapte, producătorii agricoli trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
• exploataţia de bovine să fie înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei;
• solicitantul să fie înregistrat în sistemul de administrare a cotei de lapte în anul de cotă 2012 – 2013;
• solicitantul să fi livrat şi/sau vândut direct o cantitate de minim 3 tone lapte în anul de cotă 2012 – 2013;
Prima se acordă pe tonă de lapte produs, şi înregistrat la livrări şi/sau vânzări directe în Sistemul de administare al cotelor de lapte în anul de cotă 2012 – 2013.

Condiţii pentru bovinele de carne
Pentru a beneficia de prima pentru schema din sectorul carne, producătorii agricoli trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
• să deţină un efectiv minim de 3 capete bovine cu vârsta de minim 16 luni, la data de referinţă de 31 ianuarie 2013;
• exploataţia de bovine să fie înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data de referinţă 31.01.2013 şi la data solicitării primei;
Prima se acordă pentru minim 3 capete bovine cu vârsta de minim 16 luni, precum şi pentru tineretul bovin mascul şi/sau femel cu vârsta de minimum 7 luni, existent în exploataţie la data de referinţă.

Documente necesare:
– Cererea de plată, emisă în forma pretiparita de către A.P.I.A. – centrul local/judeţean;
– Copie de pe buletinul de identitate/cartea de identitate/codul unic de înregistrare/certificatul de înregistrare;
– Copie de pe paşaportul fiecărui animal pentru care se solicită primă/copie de pe documentele care atestă ieşirile din efectiv, după caz, pentru schema prevăzută pentru sectorul carne;
– Copie de pe dovada de înregistrare a beneficiarilor în sistemul de administrare a cotelor de lapte precum şi a cantităţilor de lapte livrate şi/sau vândute direct în anul de cotă 2012 – 2013, în cazul solicitării primei pentru sectorul lapte;
– Adeverinţă* emisă, prin proceduri SNIIA, de către medicul veterinar cu drept de liberă practică împuternicit, care atestă că bovinele existente în exploatație la data depunerii cererii sunt cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, iar acţiunile prevăzute sunt efectuate la zi.
– Adeverinţă* prin care se recunoaște statutul de crescător de bovine al solicitantului, eliberată de către o organizație a crescătorilor de bovine, legal constituită, cu reprezentativitate naţională sau de către o asociație a crescătorilor de bovine, legal constituită, afiliată la o organizație a crescătorilor de bovine cu reprezentativitate naţională. Adeverința se eliberează gratuit, indiferent dacă solicitantul este membru sau nu al organizației/asociației respective.
*Aceste adeverinţe se pot depune fie odată cu cererea de plată, fie în termen de max. 30 zile calendaristice de la data limita de depunere a cererilor.

Condiţii suplimentare
Producătorii agricoli care dețin un efectiv de minim 20 capete vaci în exploatație la data depunerii cererii, în termen de 3 luni de la data limită de depunere a cererilor, vor înscrie întreg efectivul de vaci în Registrul genealogic al rasei deținut de asociaţia/agenția acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea Registrului genealogic. După înscrierea efectivului de vaci în Registrul genealogic al rasei, solicitanții vor depune până la data de 29 ianuarie 2014 inclusiv la centrul local/judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură unde au depus cererea de solicitare a primei, o adeverinţă eliberată de asociaţia/agenția acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea Registrului genealogic, care confirmă înscrierea animalelelor în Registrul genealogic al rasei.

IMPORTANT!
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Timiş informează că în judeţul Timiş cererile de plată completate în baza O.M.A.D.R. 920/2013 pentru CNDP bovine – anul 2013 se vor depune exclusiv la centrul judeţean al A.P.I.A. din Timişoara, str. Grigore Alexandrescu nr. 28, iar termenul limită de depunere este 28 octombrie 2013.

Lista finală a asociaţiilor care pot elibera adeverinţe va fi afişata pe site-ul A.P.I.A..

Cisteste si...

tineri si mici fermieri o

Raport! Micii fermieri în pericol!

Un Raport publicat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) […]

mici bani 2025

AFIR: Finanțare de 325 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) derulează în actualul exercițiu financiar intervenția DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
tineri si mici fermieri o

Raport! Micii fermieri în pericol!

Un Raport publicat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) […]

Citește mai multe știri →
×